Vikas SWARUP

wp copil vagabondAutorul celebrului bestseller internaţional VAGABONDUL MILIONAR după care s-a turnat faimosul film al lui Danny Boyle, care a confiscat aproape toate Oscarurile anului 2009. „Vagabondul milionar“ (cu titlul original Q & A) este primul său roman. Ideea i-a venit diplomatului atunci când a auzit despre un proiect indian numit „Gaura din perete“, în cadrul căruia în pereţii mahalalelor indiene s-au instalat computere conectate la Internet, la care copiii au avut acces liber. În scurt timp s-a constatat că, fără niciun ajutor, copiii din mahala navigau cu mare uşurinţă pe internet. Vrând să abordeze un subiect original, care să atingă vieţile cât mai multor oameni, Vikas a legat aceste informaţii despre şcoala vieţii cu tema unui concurs TV ajuns fenomen global. Unirea celor două teme aparent opuse a dat naştere unei cărţi fenomen, un omagiu spectaculos adus setei de cunoaştere şi unei abordări total inedite a relelor sociale. Lupta personajului principal, care se confruntă cu tot ceea ce poate naşte o societate mai urât,  se duce aici nu prin adaptare şi înăsprire, ci prin păstrarea, în orice condiţii, a unei purităţi interioare neştirbite. Autorul reuşeşte, în acest mixer de teme obişnuite, personaje şi situaţii clişeu, coincidenţe de poveste, să transforme istoria unei vieţi de mahala într-un basm fantastic, care te ţine cu sufletul la gură.

În anul 2011 a apărut la Taj al doilea său roman, CEI ŞASE SUSPECŢI ŞI TOTEMUL PIERDUT, pe cale de a deveni film, cu un scenariu semnat de John Hodge…

În decembrie 2014 a venit în România UCENICA ȘI MAESTRUL, cel de-al treilea roman al lui Swarup, completând astfel triada Indiei.

Mai mult decât o poveste din O mie şi una de nopţi. Un roman fermecat pe care pur şi simplu nu îl poţi lăsa din mână.” (Le Journal de Québec)

După studiile de Istorie, Psihologie şi Filozofie la Universitatea din Allahabad, Vikas a intrat în rândurile serviciului diplomatic indian, fiind trimis în misiuni în Turcia, Statele Unite, Etiopia, Marea Britanie, Pretoria, Japonia.

„Şase suspecţi“ va fi ecranizat în curând, beneficiind de un buget impresionant. Este un thriller plin de aventură şi umor, un cazan de condimente indiene dând pe dinafară!

Pasionat de muzică, crichet, tenis şi jocuri pe computer, Vikas Swarup este şi un mare iubitor de călătorii. Este căsătorit cu Aparna, artist plastic cu nenumărate expoziţii în India şi în lume. Au doi fii, Aditya şi Varun.

Cărți de Vikas SWARUP apărute la Taj:

VAGABONDUL MILIONAR   CEI ȘASE SUSPECȚI ȘI TOTEMUL PIERDUT    UCENICA ȘI MAESTRUL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s